“Miroase a vară afară - mi-e dor de mare”

dedicat bunei mele prietene Milena

Acolo unde te-am găsit, stăteai atentă, poate sorele ce se ascundea după nori, era acel motiv ce te-a făcut să-ţi uiţi privirea acolo de unde vin valurile. Îmi era frică, o amintire a dulcei mele copilării ce brusc, ca un film de scurt metraj, mi-a săgetat mintea, ochii, sufletul, iar vocea a tremurat atunci când, apropiindu-mă de tine, chiar dacă am vrut, nu am putut, să te distrag de la a ta profundă trăire.

Noi doi!

Eu te iubeam, căci nu ştiam că te voi pierde, şi chiar acum eu te iubesc, pentru că nu ştiu cum să fac ca să te uit! Cât de multe nu ţi-am spus, cât de multe nu ţi-am arătat, mă tot întreb de ani încoace, oare acum că sunt bătrân, mă apropii de tine sau mă îndepărtez?

În poze eşti la fel, parcă timpul nu te-a atins, în mintea mea eşti la fel, şi nu înţeleg de ce vremea ce trece, departe de tine, nu-mi face imaginea ta, din mintea mea, să ţină pasul cu frumuseţile tale, ce cresc din an în an, din oră în oră, din secundă în secunda, nu mai înţeleg această reală faptă îndeplinită după o regulă nescrisă, a existenţei fireşti cu care împărţim trăirile noastre!

Trece vremea, vremea vine, cum totul se schimbă, totul redevine ce a fost sau ceea ce nu a fost! Noi azi vedem, mâine suntem orbi, mâ rog la dulcea şi naturala ta existenţă, să nu mă laşi în veci să te uit sau să nu te mai văd.

Relatari aferente