Psihologu cu blogu

Cristescu Bogdan “psiholog pe blog” recomandă:

Istoricul sexualităţii şi comportamentelor sexuale

Preocupările privind sexualitatea şi sexul sunt din totdeauna. Ele au determinat şi determină stabilirea unor relaţii trainice, sociale şi spirituale, între două persoane. 0 scurtă privire în istorie dovedeşte acest lucru, precum şi aspecte cu totul diferite privind concepţia şi conduita oamenilor în acest sens. Mai mult decât atât, relaţiile sexuale au avut un rol important în rezolvarea unor probleme politice sau de stat. Trăirile declanşate de relaţiile intime considerate de unii nedemne sau ca înjositoare au fost puse de alţii la loc de cinste. Au existat femei care s-au impus în paginile istoriei, alături de unii suverani sau oameni de stat, în artă, cultură etc. (D. Tudor, 1972). Rolul femeii ca element de coeziune a fost şi este deosebit de important în desfăşurarea vieţii tradiţionale.

Sexualitatea în antichitate

În civilizaţia egipteană antică, activitatea sexuală era considerată sacră, expresie a culturii fertilităţii. Prostituţia era larg răspândită, iar adulterul se confrunta cu cele mai acute restricţii sexuale. Oficial, nu era acceptată nerespectarea fidelităţii conjugale făptuită de către unii din soţi. In realitate, la toate nivelurile sociale, existau desfăşurări conjugale multiple. In cadrul ierarhiei sociale, faraonii se bucurau din plin de plăcerile sexuale. Ei au lăsat copii nelegitimi, fete şi băieţi. In cele trei epoci istorice de înflorire: Regatul Vechi (2800—2300 î.Hr.), Regatul Mijlociu (2000—1750 î.Hr.) şi Regatul Nou (1580—1100 î.Hr.) sexualitatea a fost în plină floare. Ea constituia o plăcere de bază a vieţii tuturor, la ea participând activ atât suveranele, cât şi suveranii. Un exemplu îl reprezintă Hatsepsut (în limba egipteană numele ei însemnând „supremă nobleţe feminină”), care a fost regentă a trei faraoni bastarzi.

La evrei, în jurul secolului VII î.Hr. ascentismul (pustnicia) scotea în afara religiei tot ce era sexualitate şi fertilitate. Cu toate acestea în societatea civilă se acorda o atenţie cuvenită relaţiilor sexuale. Talmudul, carte de învăţătură sub aspect religios, legislativ, literar şi istoric, considera activitatea sexuală necesară procreaţiei. Sterilitatea şi celibatul presupuneau excluderea din comunitatea socială. Masturbaţia era considerată o practică împotriva naţiunii, iar homosexualitatea „o bestialitate”. Privitor la cele două sexe, sub multiple aspecte, femeia era considerată inferioară bărbatului. Ea era tratată ca posesiune, iar fetele ca bunuri ale tatălui.

In Orientul antic amorul fizic a avut o zeiţă specială: Venus, fiică a lui Jupiter. In templele zeiţei slujeau preotese frumoase. Ele practicau prostituţia sacră, dându-se străinilor ce vizitau acele locuri împădurite. Navigatorii, negustorii şi libertinii le preferau în locul femeilor anonime. Pasifae, soţia regelui legendar Minos, a realizat în Creta multe altare în cinstea zeiţei Venus. Ea se „sacrifica” cu mare plăcere şi destoinicie acestui cult. Cei mai viguroşi bărbaţi nu o puteau satisface. Legenda spune că zeii, ascultându-i rugile, i-au trimis pentru împlinirile sexuale un taur alb. Realitatea este că în cinstea zeiţelor sexuale se practica intens „prostituţia sacră”. Regii erau poligami. Fiecare din ei aveau mai multe soţii. Adeseori, pentru consolidarea tronului, ei aduceau în harem fiice sau principese din alte state. De exemplu, Darius I (521—486 î. Hr.), cel mai mare rege al Persiei, a adus în haremul său fiice ale lui Cyrus şi ale altor demnitari. Colecţia feminină din harem a fost în continuare îmbogăţită cu numeroase principese din aristocraţia persană. Existau cazuri când o femeie a trecut prin mai multe haremuri. Atassa a făcut parte din haremul fratelui său vitreg Cambyse, apoi din haremul lui Gaumâta-Smeredis, ca apoi să fie moştenită în aceeaşi situaţie de către noul stăpân al imperiului, Darius /. El a avut mai multe soţii în acelaşi timp: Atassa, Arystana, Paramy etc. In haremul său mai avea cu nume celebru în timpul acela pe Fratagame, fiica fratelui său Armames, pe Faioyme, fiica prinţului Otanes etc. Dintre ele, Atassa, bucurându-se de frumoase calităţi fizice şi morale, a căpătat primul loc în harem, fapt ce a ridicat-o la rang de „soţie principală”, fiind prima regină a ţării. Ea îl însoţea peste tot pe soţul ei şi nu a fost străină de elaborarea multor acte importante de guvernământ. După moartea lui Darius, ea şi alte surori au devenit soţiile lui Cambyse, pe care l-au însoţit în timpul campaniei pentru cucerirea Egiptului.

In civilizaţia ateniană antică, cele mai mari valori se caracterizau prin sexualitate - sex şi frumuseţe. In concepţia lor, zeii erau angajaţi în diverse escapade amoroase. Urmând exemplul zeilor, sexualitatea şi sexul sunt scoase din sferele sacre şi devin împliniri de bine şi fericire ale oamenilor. De altfel, libertinismul sexual al vremii este oglindit în artă şi operele scrise, unde sunt menţionate primele activităţi într-o întâlnire sexuală constând din îmbrăţişări tandre, sărutări şi mângâieri. Homer şi alţi poeţi ai epocii menţionează în scrierile lor sărutul ca expresie a afecţiunii şi a creaţiei sexuale, iar sculptorii modelează în marmură nuduri de femei şi bărbaţi care reflectă exteriorizarea emoţională a trăirilor intime. De la libertinajul sexual nu făceau excepţie nici regii. Denis, tiranul Siramizei, a fost un libertin vulgar. El a practicat orgii sângeroase până ce poporul l-a izgonit de la tron. Refugiat la Corint şi-a continuat orgiile sexuale, dedându-se prostituţiei masculine oriunde, până ce a ajuns să putrezească de viu cu sfincterul anal rupt. In cadrul homosexualităţii el era partener pasiv. La Corint moravurile erau atât de libere, încât fiecare casă ajunsese un lupanar, adică un bordel. Femeile onorabile din această localitate aşteptau răbdătoare pe plajă sosirea marinarilor străini care risipeau uşor aurul, drept recompensă pentru plăcerile sexuale. aici se adunau femei venite din Fenicia, Milet, Cipru şi Lesbos pentru a practica industria lucrativă a prostituţiei. Demetrios, regele Macedoniei, a străbătut deghizat Grecia în căutarea plăcerilor sexuale. Prefera fetele tinere pe care le educa practic pentru satisfacerea rafinată a simţurilor sexuale. Dintre curtezanele lui se remarcă dansatoarea Lamia care îl făcea pe rege să cadă pradă dezmierdărilor ei stranii.Una dintre cele mai prestigioase curtezane a Greciei antice a fost Thais, iubita lui Alexandru cel Mare. Ea l-a însoţit în toate expediţiile războinice şi dormea în cortul lui. Există comentarii că, fără prezenţa acestei „mari prostituate”, Alexandru cel Mare n-ar fi ajuns unul din cei mai glorioşi cuceritori ai planetei. După moartea lui Alexandru ea s-a măritat cu regele Egiptului.

Un nume celebru de curtezană este Aspasia, originară din Milet, dansatoare şi muzicantă la Megra. Pe la jumătatea secolului V î.Hr., ea s-a stabilit la Atena, unde era în permanenţă înconjurată de tinere şi frumoase hetaire, adică de curtezane. Aspasia avea o dicţie excelentă şi se purta foarte elegant. Ea a deschis o şcoală de retorică. La lecţiile ei de etichetă veneau bărbaţii cei mai iluştri pentru a se desăvârşi în arta de a vorbi şi filozofa cu eleganţă. De aici nu lipseau nici cele mai importante matroane (femei căsătorite) pentru a participa la discuţii şi a afla secretul fericirii conjugale. Fetele veneau la Aspasia pentru a învăţa arta de a plăcea bărbaţilor. Aspasia a dat tonul în moravuri, în politică şi în modă. Multe ateniene bogate şi cinstite au devenit curtezane pentru a avea un comportament asemănător Aspasiei în cele din urmă Aspasia devine iubita lui Pericle (490—429 î.Hr.) şi apoi soţia lui după ce acesta divorţează de Chrysila. El o aprecia ca având mai mult geniu decât toţi înţelepţii Greciei. Pericle a iubit-o pe Aspasia fără gelozie. Când pleca la Senat, el o lăsa în compania lui Socrate şi a lui Alcibiade, care au avut-o sexual înaintea lui Pericle.

Filozofii vremii nu făceau excepţie de la relaţiile intime trupeşti. Epicur (341—270 î.Hr.), era bărbatul intim al frumoasei Beontion, trecută printre filozoafe. El o poseda sexual în faţa discipolilor săi arătându-le câ omul trebuie să se bucure de toate voluptăţile posibile (E. Reglis, 1994). în lipsa lui Epicur, ea întreţinea relaţii sexuale cu discipolii lui. Filozoful Epicur a cunoscut numeroase iubiri feminine şi masculine. El a făcut pasiuni pentru mai mulţi bărbaţi.

Homosexualitatea era larg răspândită atât la bărbaţi cât şi la femei, fiind apreciată ca o activitate sexuală normală. De unii bărbaţi era idealizată. Aristotel (384—322 î.Hr.), savant şi filozof grec, a fost heterosexual şi homosexual. în cadrul relaţiilor intime era element activ. Albicide era unul din cei mai vestiţi afemeiaţi. El era iubitor de femei dar servea şi drept femeie pentru alţi bărbaţi. Bărbat cu frumuseţe de femeie era preferat adesea de războinici în locul celor mai seducătoare curtezane. Poeţii şi filozofii au trăit cu el în deplină intimitate. Din gelozie, femeile l-au urât din toată inima.

Homosexualitatea la femei a fost numită de greci tribalism, iar mai târziu apar termenii de lesbianism şi saphism. Dragostea dintre femei a fost menţionată de poeta Sapho care a trăit cu un grup de femei pe insula Lesbos (sec. VI î.Hr.). Ea era considerată imorală şi îndrăgostită de femei. Se întâlnea cu ele într-o casă de cultură pentru cinstirea muzelor. Aici se slăvea tot ce era frumos. Sapho descrie calităţile intens emoţionale ale dragostei dintre ele. Termenul de lesbianism derivă de la Lesbos, numele insulei pe care s-a constatat întreţinerea relaţiilor sexuale interfeminine, iar termenul de saphism, de la numele lui Sapho, care a popularizat în scrierile ei activitatea sexuală dintre femei. Saphismul era slăvit de Sapho ca o formă supremă de iubire, dincolo de relaţiile normale. în copilărie ea a avut legături incestuoase cu fratele ei Keraxos.

Majoritatea grecilor se pronunţau împotriva lesbianismului ca amor. Ei considerau că femeia era creată pentru a fi soţie, să nască copii, să aibă grijă de ei şi de casă. în cadrul cuplului femeia avea datoria să satisfacă dorinţele sexuale ale bărbatului. Femeia aristocrată nu avea voie să părăsească gineceul casei. Legile recomandau femeilor respectabile, să nu părăsească casa pe timp de noapte pentru a nu fi bănuite de adulter.

Realitatea este că civilizaţia ateniană antică ascundea un furnicar de pasiuni vulgare şi de moravuri denaturate. Banchetele grandioase, cunoscute sub numele de festinuri, culminau cu relaţii sexuale anormale, respectiv cu relaţii homosexuale între bărbaţi, relaţii homosexuale între femei şi relaţii heterosexuale între bărbaţi şi femei, altele decât cele legate de căsătorie.

În civilizaţia antică a romanilor aspectele legate de sexualitate şi de sex au un caracter pur pragmatic. Majoritatea dintre ei se ocupau mai puţin de aspectele abstracte şi de formele de manifestare estetică. Romanii considerau că frumuseţea fizică a unei femei constă în ceva bine proporţionat, subţire, cu coapsele proeminente, piele fină şi părul vopsit în galben sau roşu. Bărbatul ideal pentru femeie era cel cu corpul musculos şi puternic bronzat. Libertinismul sexual era proeminent. Căsătoriile se împuţinează, divorţurile devin frecvente, relaţiile extraconjugale cu sclavele se înmulţesc. Activitatea sexuală se desfăşura oriunde se nimerea. Băile publice erau, de obicei, locul întâlnirii întâmplătoare pentru orgii sexuale. Ele erau mult căutate de libertini. La Roma existau opt sute de băi publice unde îşi găseau plăcerile sexuale persoane de toate tipurile, inclusiv cei ce proveneau din familii austere. în asemenea băi a exaltat rafinamentul amorului lesbian. La băile publice sau prin boschete erau şi copii de ambele sexe, pricepuţi în toate rafinamentele sexuale. Masorii şi masezele căutau cu mâinile punctele erogene ale pacienţilor pentru a-i excita, iar actul sexual era inevitabil.Circurile erau nu numai loc al artei şi destinderii, dar şi loc în care se putea face amor homosexual sau heterosexual.

Curtezanele romane îşi primeau clienţii oriunde, la domiciliu, în grădini, sub poticurile templelor, în preajma cazarmelor, la circ, pe malul Tibrului, în colţuri umbrite de stradă etc. înţelegerea dintre parteneri pentru o partidă de sex era simplă : femeia arăta palma, iar bărbatul ridica degetul.

În sezonul de primăvară (aprilie) la romani se organizau Florariile, serbări agrare ce durau şase zile, timp în care poporul petrecea din plin. Vinul şi mâncarea nu lipsea nimănui. Aveau loc dansuri cu ritmuri diferite, exaltate şi lascive. Se simulau lupte după care aveau loc scene de prostituţie pablică. în timpul serbărilor dispăreau deosebirile de clasă. Sclavii deveneau liberi câteva zile. Oamenii umblau goi şi se împerecheau pe străzi sau în pieţe publice. La această sărbătoare a veseliei participau şi curtezanele.

Dincolo de serbări, cei cu educaţie aleasă dispuneau de mijloace elevate pentru întâlniri. Se organizau dineuri unde se conjugau idei, idealuri şi sentimente. Valeria Mesallina (25—48 d.Hr.), lacomă, crudă şi defrânată, soţia împăratului Claudius I (10 î.Hr—54 d.Hr) organiza întâlniri la Palat între doamne nobile şi bărbaţi aleşi de ea, iar soţii erau martori. întreţinerea relaţiilor sexuale se făcea în camere speciale, în case de întâlnire, în localuri publice etc.

La banchetele organizate de romani, cunoscute sub numele de festine, se întâlneau bărbaţi şi femei de toate vârstele şi din toate clasele. Aici se consumau marile plăceri ale trupului, iar desfătarea sufletească se extazia printr-o mare satisfacţie. Toţi erau supuşi ideii: „Să profităm de viaţă, ea e atât de scurtă”. Starea morală a acestor festinuri era aceeaşi la bogaţi şi săraci, toţi fiind stăpâniţi de aceeaşi lăcomie sexuală.

Femeile erau foarte amatoare pentru consumul a cât mai multe acte sexuale. între toate se remarcă Mesallina care s-a declarat „invincibilă” după ce a întreţinut paisprezece relaţii sexuale consecutive cu paisprezece atleţi viguroşi. Nimeni nu i-a putut potoli dorinţele. Profitând de somnul greu al bărbatului — împăratul Claudius l —, ea se deghiza, părăsea palatul şi se ducea la un anumit lupanar unde îşi avea odăiţa ei. Aici sub numele de Lysisca primea pe oricine — patrician ori plebeu, tribun ori sclav, poet ori gladiator, libertini josnici ori grăjdari (E. Relgis, 1994). Era vizitată de câte douăzeci, treizeci de amanţi într-o noapte. în zori se întorcea bucuroasă la palat pentru a dormi. De multe ori însetată încă de sex, îl trezea din somn pe Claudius ca să întreţină raporturi sexuale. Mesallina nu a fost singura femeie doritoare de mult sex. Au mai fost şi altele, tot atât de pătimaşe, dar au ştiut să îşi păstreze secretul marilor pasiuni pe care le-au avut.

Heterosexualitatea împăraţilor era redutabilă. lulius Cezar(100—44 î.Hr.) iubea femeile fără deosebire de clasă şi de vârstă. Mamă şi fiică se întâlneau în patul său. El a iubit-o pe Servilia, mama lui Brutus, unul din asasinii lui de mai târziu, apoi Servilia a introdus-o la împărat pe fiica ei , Tertia. A fost amantul soţiei lui Pompeius, amantul Eunoei — regină maură, al Cleopatrei, cu care a petrecut multe nopţi de extaz sexual. Cu banii Romei, împăratul a cumpărat multe femei pentru plăcerile sexuale.

Octavian Augustus îi confiscă lui Tiberius (42—37 î.Hr.) pe împărăteasa Livia. Ea îl ajută pe Augustus să-şi procure cât mai multe femei. Tiberius, urmaşul lui Augustus, hotărăşte condamnarea la moarte a oricărui bărbat sau femeie care nu se lasă în voia lubricităţii sale. Neron (37—68 d.Hr.), ca împărat, a violat-o pe vestita Rubria.

Incesturile la romani sunt prezente, mai ales la împăraţi. Octavian Augustus a avut relaţii sexuale cu propria fiică, lulia, după care a exilat-o, căutând să aibă informaţii despre oricare bărbat care se apropia de ea. Caligula (12—41 d.Hr.) a întreţinut relaţii sexuale cu surorile sale, după care le-a prostituat cu favoriţii săi, iar apoi le-a exilat pe o insulă. Neron a întreţinut relaţii incestuoase cu mama lui, Agripina, pe care apoi a ucis-o.

Homosexua!itatea, romanii o acceptau ca pe oricare alt fenomen al vieţii. în Roma, majoritatea barbaţilor cu poziţie socială foarte bună erau bisexuali. împăratul Cezarera era numit de contemporanii săi bărbatul tuturor femeilor si femeia tuturor bărbaţilor. Printre numeroşu tineri pe care i-a iubit a fost şi Claudius, urmaşul său la tron. Privind homosexualitatea, acelaşi lucru se spunea şi despre Neron, Augustus, Adrian, Domiţian şi Traian. Octavian Augustus a fost adoptat de luliu Cezar cu pretul tinereţii sale. Auguslus s-a prostituat în Spania pentru 300 000 de sesterti. Neron, se nâpustea asupra bărbaţilor legaţi de stâlpi şi după ce îşi satisfăcea dorinţele, se lăsa el insuşi pradă sexuală unui sclav eliberat, Doriphone. cu care s-a căsătorit. Tot el îl castrează pe tânărul Sparus cu care apoi se căsătoreşte îmbrăcându-l in împărăteasă. Adrian, impăratul pacific a avut o mare pasiune pentru frumosul sclav Antinous. Moartea accidentală a slavului l-a lăsat pe împărat neconsolat.

Romanii cunoşteau măsurile contraceptive şi de igienă sexuală. Prevenirea gravidităţii se realiza prin folosirea de soluţii astringente, irigaţii vaginale acide sau alcaline care reprezentau un mediu nefavorabil pentru spermatozoizi. Mai erau folosite sisteme contraceptive asemănătoare diafragmelor de azi. Informarea oamemlor din acea vreme privind sexul şi sexualitatea s-a realizat prin scrieri despre rolul bărbatului şi al femeii în activitatea sexuală, despre abstinenţa prelungită, masturbaţie, eliminarea stării de oboseală care urmează contactului sexual, prin igiena sexuală etc.

Poeţii romani rivalizau în senzualitate. Horaţiu prefera prostituatele, deoarece erau imediat abordabile sexual. Prima lui amică pentru sex a fost Neera, apoi Catia, Cimera, Glyera, ultimele două l-au iubit dezinteresat.

Tibulius a fost poetul iubiril dar nu a avut noroc în dragoste. Ovidiu, autorul Artelor de a iubi şi Melamorfozelor, a cântat-o pe Corina, făptură inexistentă. în realitate, Corina, era soţia unui roman gelos, pe care a cucerit-o cu greu. Nu a avut noroc în dragoste. El s-a însurat de trei ori. A iubit-o mult pe lulia, fata împăratului Augustus, motiv pentru care a fost exilat la Tomis. Petronius, poet de talent, cu un fizic frumos şi suflet generos, schimba metresele în fiecare zi.

În operele lăsate de poeţi, aspectul romantic, natura intimă a dragostei, pasiunea în iubire sunt elementele de bază care reflectă simţămintele şi trăinle romanilor.

Sexualitatea in evul mediu

În Evul Mediu, cuprins între secolele V şi XV, toata puterea era în mâinile clerului şi nobilimii. Morala se baza pe percepte religioase şi consta din virtute, mila şi dragoste. Faţa de antichitate, dragostea are un alt demers în societate. Ea se baza pe castitate care devine doctrină. Conform acesteia, bârbatul care îşi iubea cu ardoare soţia comitea un adulter. Pretenţiile acelor vremuri impuneau ca femeia să fie iubită cu judecată şi nu cu pasiune. S-a mers până acolo încât Sf. Augustin, în cartea Oraşul lui Dumnezeu, sugera ca bârbatul să nu-şi atingă femeia. Activitatea sexualâ era admisă numai în scopul procreăru. Clericii erau celibatari. Castitatea şl ascentismul erau preocupările de bază în privinţa sexualităţii. Numai enunţul în convorbire a cuvântului sex presupunea intervenţia teroarei. Duritatea însă nu a putut elimina preocupările sexuale ale oamenilor. în secret işi lâsau libere chemările de dragoste şi înfăptuirea ei. Concubinele, prostituţia, hetero-sexualitatea şi homosexualitatea nu au dispărut deşi legile erau foarte aspre.

În societate, drepturile în privinţa sexualităţii nu erau egale. Oamenii simpli nu se puteau bucura deschis de o relaţie intimă. Acest drept îl aveau numai nobilii. Ei puteau avea relaţii sexuale cu oricine. Pentru preocupările lor sexuale nu se justificau în faţa nimănui. Femeia era sclavă şi sursa lor de plăcere. Pentru căsătoria unei fete de pe domeniul lui, nobilul trebuia să-şi dea acordul, iar ea era obligată să-i acorde prima noapte de sexualitate. în cadrul familiei, femeia trebuia să dea dovadă de supunere necondiţionată. Mai târziu, prin secolele XI—XII, în Franţa se admiteau relaţiile intime între un bărbat şi o femeie fără a fi căsătoriţi.

Homosexualitatea se practica pe ascuns. Ea a luat amploare în Evul Mediu datorită renaşterii carolingiene, dezvoltării oraşelor şi culturii ecleriastice. Lumea monastică, alcătuită din celibatari, constituia un mediu foarte favorabil pentru acest tip de act sexual. Problema devenise generală. în Italia, toate oraşele se confruntau cu aceste fapte. Pentru a curma fenomenul Sfântul Benedict prevăzuse ca fiecare călugăr să doarmă în câte un pat, iar o lumânare să ardă permanent pentru a se putea supraveghea. leşirea din cameră pe timpul nopţii se făcea prin însoţirea călugărului mai tânăr de către unul mai bătrân. Măsura era luată pentru preîntâmpinarea actului sexual anal.

În Franţa, şcoala de Drept din Orleans publică un cod de legi care prevedea pedepsirea prin castrare pentru prima greşeală, tăierea unui membru pentru a doua greşeală şi arderea pe rug pentru a treia greşeală (D. Mater, 1998). Asemenea prevederi se aplicau şi la femei. în Flandra, adulterul se pedepsea cu tăierea capului. în alte părti femeia adulteră era îngropată de vie. Infanticidul (omorârea copilului) atrăgea pedeapsa capitală. Toate aceste măsuri erau luate de justiţia ecleriastică.

În cazul prostituţiei, care era acceptată ca o fatalitate, existau măsuri severe. Prostituatele erau ţinute într-o anumită stradă sau într-un anumit cartier şi purtau un costum special pentru recunoaştere. Dacă nu respectau aceste prescripţii, li se ardea părul de pe corp cu o torţă, erau biciuite şi expuse public agăţându-li-se de spate o tăbliţă pe care scria vina. Unele prostituate erau marcate cu fierul roşu pe frunte, pe braţ sau în alte părţi.

În Evul Mediu existau secte erotice. Acestea erau ataşate creştinismului primitiv. în cadrul lor libertatea sexuală ajunsese până la promiscuitate. Sub diverse forme se predicau poligamia şi poliandria, voind să-şi elibereze sufletul şi trupui. Era religia voluptăţii libere. Toţi sfinţii şi sfintele catolice practicau misticismul erotic. Erotismul islamic se desfăşura pe fondul consumului de haşiş. Riturile erotice erau practicate în comunitatea sexuală. La reuniunile organizate pe întuneric, bărbaţii şi femeile se împerecheau într-un delir sacru. împerecherea sexelor simboliza eternitatea.

La sfârşitul secolului XIV şi în secolul XV, atitudinea faţă de homosexuali se înăspreşte. Măsurile luate nu au dus la eradicarea fenomenului, ci dimpotrivă, progresează. La sfârşitul Evului Mediu, procesele contra homosexualităţii se înmulţesc. Atitudinea Papei Pius al V-lea , devine drastică . Măsurile stabilite de Consiliul de la Latran sunt aplicate cu fermitate. Clericii şi călugării care practicau homosexualitatea se încredinţau justiţiei seculare. Judecătorii însă păcătuiau deseori ca şi acuzaţii, fapt ce îi făcea iertători pe cei care erau victimele naturii lor hipersexuale. Printre cei mai sângeroşi inchizitori ai istoriei au existat parasesuali sau perverşi sexuali.

Sexualitatea în timpul renaşterii

Renaşterea, care a constituit un eveniment în întreaga lume, aduce profunde modificări şi în privinţa relaţiilor intime. Ea a început în Italia.

La debutul secolului XV, umaniştii, care erau intelectualii vremii, readuc societăţii spiritul Greciei şi Romei antice. Treptat dispare conflictul dintre realitatea sexuală şi idealurile creştinităţii. Moravurile erau destul de libere. Femeia îşi recapătă prestigiul în familie. 0 situaţie aparte o aveau sclavele care erau folosite fără interdicţie drept concubine. Sentimentele lor mai rar erau luate în seamă de către bărbaţi. Copiii nelegitimi erau recunoscuţi de părinţi şi aveau aceleaşi drepturi cu cei născuţi legitim. Prostituatele aveau voie să-şi desfăşoare activitatea în propriile locuinţe. Unele dintre ele, înzestrate cu o deosebită inteligenţă, farmec şi educaţie, erau considerate ca membre onorabile ale societăţii. Homosexualitatea era la ordinea zilei şi nu reprezenta o problemă discutabilă.

Curtezana tipică din această epocă este Imperia, femeie cu educaţie superioară, muziciană şi pricepută în artă. Avea o atitudine plină de curiozitate, de tandreţe, de amabilitate faţă de femei şi bărbaţi, o jovială dragoste pentru viaţa sentimentală. Ea s-a întâlnit cu toate celebrităţile din vremea lui lulius al II-lea şi Leon al V-lea, respectiv cu diplomaţi, artişti, monseniori în purpură. Se spune că a avut o mie de amanţi cunoscuţi. Pe surorile ei care erau prostituate, precum şi pe alte prostituate, Papa lulius al II-lea le-a ţărcuit într-un cartier din Roma, fără a avea permisiunea de-al părăsi. Imperia a fost apreciată de toţi oamenii de seamă ai vremii. Când a murit i s-au făcut funerarii magnifice şi a fost îngropată în Biserica Sf. Grigore cel Mare. Pe mormântul ei se află gravat epitaful: Copilă, iubeam cu speranţă; adultă, iubeam cu fantezie; bătrână, iubeam cu amintirea.

0 altă curtezană a fost Lucreţia Borgia, femeie cultă şi de o frumuseţe stranie. Se folosea de calităţile ei pentru interesele politice ale familiei. Celibatară, soţie ori văduvă, ea era fecundă în orice situaţie. Lucreţia a avut legături incestuoase cu tatăl ei Papa Alexandru al Xl-lea în urma cărora a născut doi copii. De asemenea, a întreţinut relaţii sexuale şi cu fraţii ei, Cezar şi Jean.

Apar şi idei complezente privitoare la sex favorabile oamenilor din serviciile religioase. Martin Luther (1483—1546), teolog german, reformator religios, admite existenţa dorinţei sexuale şi necesitatea împlinirii ei. El avansează propunerea că preoţii, călugării şi călugăriţele trebuie să se căsătorească. în concepţia lui sexul si căsătoria — ambele sunt create de Dumnezeu.

În Franţa, Caterina de Medici (1517—1589) s-a folosit de domnişorele de onoare pentru a-i atrage pe adversari. Cele două sau trei sute de cavalere întreţineau relaţii sexuale dirijate de stăpâna lor. în vremea aceea, femeile din lumea bună — soţii, văduve şi domnişoare — făceau dragoste fără reţinere. De cele mai multe ori fetele îşi căutau un bărbat care să le servească de sot-paravan, salvându-şi aparenţele. De cele mai multe ori fetele nu ajungeau virgine în patul nupţial. La Paris multe dintre femei erau lesbiene. Ele erau apreciate de soţii lor, deoarece trăiau cu ele fără gelozie.

În ţările germanice prostituţia era organizată de stat, de pe urma căreia avea de câştigat. 0 femeie şi o fată cinstită pentru a-şi putea plăti datoriile se putea angaja pentru un anumit timp într-o casă de prostituţie. în 1490 erau la Strasburg 57 de case publice. în anul 1529 la Lucena, pentru o populaţie de 4000 de bărbaţi erau 300 de fete de plăcere. Solemnităţile erau un bun prilej de prostituţie. În privinţa relaţiiior sexuale totul a fost perfect până la apariţia sifilisului ca boală venerică. Acest flagel s-a întins uimitor de repede în Franţa. Se profită de această situaţie şi Biserica duce o campanie de luptă împotriva moravurilor sexuale. Jean Calvin (1509—1564), reformator religios francez, sugerează că boala a fost trimisă pe Pământ de Dumnezeu pentru a pedepsi imoralitatea. El se alătură concepţiei lui Martin Luther privind virginitatea, căsătoria, dar se declară împotriva moravurilor uşoare, se opune promiscuităţii, dar şi abstinenţei. Sub Carol al X-lea s-a elaborat şi executat ordonanţa Ludovic cel Sfânt care prevedea desfiinţarea prostituţiei legale. Prostituatele de meserie îşi desfăşurau industria sexuală pe ascuns. Raporturile sexuale cu persoane neverificate a determinat răspândirea sifilisului, făcând ravagii în vremea Renaşterii.

Sexualitatea şi sexul erau larg răspândite şi la otomani. După cucerirea Constantinopolului de către turci, sultanii au construit seraiul — palat al sultanului — un adevărat oraş de sine stătător. Clădirile exterioare cuprindeau administraţia statului otoman, iar cele interioare purtau numele de harem. Acestea erau rezervate familiei imperiale formată din sultan, sultana-mamă, cadânele, odaliscele, eunucii şi prinţii. în harem existau mii de femei ce serveau drept concubine sultanului. Ele erau aduse din provincii creştine sau păgâne cucerite de turci. Coranul consfinţea poligamia. Dintre sultani, este de reţinut Soliman Magnificul (1520—1566), cel care a purtat lupte cu domnii Radu de la Afumaţi şi Petru Rareş, întărind dominaţia otomană asupra ţării Româneşti. El era un avid consumator de sex, având câte o fecioară în fiecare noapte. Fecioarele erau răpite de pe toate ţărmurile mediteraneene.

În Egipt, haremurile erau populate de sclave, fiind preferate cele cu vârsta între 8 şi 15 ani. şahul Persiei avea în harem 300—400 de femei. Familiile distinse se simţeau onorate dacă şahul o prefera pe cea mai frumoasă fată a lor. Sultanul Marocului avea în harem 800 de femei, iar Sultanul din Java avea până la 10000 de femei.

În Moldova şi Valahia moravurile au fost influenţate de mentalitatea otomană. Femeile erau roabe ale părinţilor, bărbaţilor şi amanţilor. Nu ieşeau în lume decât rareori şi niciodată singure. Bărbatul era atotputernic, femeia tremurând, venea să-i sărute mâna. Mamele aveau foarte mare grijă de cinstea fetelor. Ginerii dacă nu le găseau virgine le trimiteau acasă. După prima noapte a nunţii, ginerele arăta semnele virginităţii. Nunta consta dintr-un ospăţ care dura toată noaptea. El consta din beţie şi jocuri. Femeile când erau înşelate de soţii lor deveneau foarte drastice. Gelozia lor mergea până la otrăvirea şi castrarea bărbatului.

Prostituţia bântuia şi în ţările Româneşti. Pedepsirea acestor preocupări era foarte aspră. Pe la 1643, în Moldova, femeilor cu moravuri uşoare li se tăia nasul, erau puse la stâlp şi adesea înecate. în Valahia, adulterul era aspru pedepsit. După pravila domnească muierii celeînice i se turna plumb topit pe acolo unde a păcătuit. în alte situaţii vinovata era trimisă la mânăstire sau căsătorită înainte de a se naşte copilul. Sub domnia iui Vasile Lupu , câteva mii de femei au fost înecate. Acest sistem de pedepsire a dăinuit până la începutul secolului XIX.

În secolele XVII şi XVIII atitudinea filozofilor iluminişti faţă de sex şi sexualitate evoluează. Ea se bazează pe vârsta raţiunii, trăieşte si lasă să treacă. Activitatea sexuală se cerea să se desfăşoare pe bază de raţionament. de gândire, unde femeia ca ideal era considerată o combinaţie între sex şi intelect.

în cadrul secolului XVIII apare un nou curent — iluminismul — care sub raport filozofic acordă sexualităţii noi dimensiuni şi precepte.

Aproximativ în anul 1750, Jean Jacques Rousseau (1712—1778), gânditor iluminist, scriitor şi muzician francez, pornind de la idealizarea naturii, lansează un nou curent în privinţa relaţiilor intime, ceea ce devine sexualitatea iluministă. El admite ideea primordialităfii sentimentului în raport cu raţiunea. Se încurajează ideea ca relaţiile sexuale să se manifeste în plinătate, fără a fi stingherite de conceptul virginităţii, fecioriei şi al căsătoriei. Libertinismul sexual devine o realitate. Acest aspect este constatat de James Cook (1728—1779), navigator şi explorator britanic, care întâlneşte în Tahiti, Polinezia etc. fete care se comportau liber în privinţa sexualităţii, acceptând şi practicând cu ardoare sexul. în Anglia nu se respingea aspectul erotic din viaţa indivizilor. Se cerea ca el să se petreacă particular şi în taină, punându-se accent pe onorabilitate şi virtute morală. Homosexualitatea era interzisă. Cei descoperiţi cu practicarea homosexualităţii erau pedepsiţi cu închisoarea.

Începând cu secolul XIX apare romantismul, care pune echilibrul formelor clasice în favoarea libertăţii şi fanteziei. Romantismul înlocuieşte raţionalul din sexualitate cu emoţia şi instinctul. Bărbatul şi femeia devin egali. Căsătoria se bazează pe dragostea reciprocă dintre două persoane egale: bărbatul şi femeia. în această perioadă sunt exprimate şi păreri cărora căsătoria constituie un „monopol odios” şi se susţine ca dragostea să fie liberă, să fie permise activităţi sexuale înainte de căsătorie, cât şi extraconjugale.Aceste idei, atitudini şi practici privind sexul şi sexualitatea din Europa, ajung în America. La New York ia fiinţă Oneida Community care s-a preocupat de îmbunătăţirea relaţiilor sexuale şi sociale dintre bărbat şi femeie (Maria Mândru Ungureanu, 1994). Se practică controlul naşterilor aplicându-se măsuri contraceptive.

În multe ţări ale lumii, dar mai ales în Anglia, către sfârşitul secolului XIX, în timpul industrializării, apare victorialismul, curent de opinie în care morala etică are ca ideal negarea sau reprimarea sexualităţii. Industrializarea conferă femeii prosperitate economică. Dragostea trece pe planul secund. Teama că prosperitatea economică a femeii ar putea tulbura sistemul matrimonial îi determină pe bărbaţi să-şi îndrepte atenţia către familie şi casă. Sunt cenzurate referirile la sex. Se interzic conversaţiile şi cărţile în care precumpăneau relaţiile sexuale. Un exemplu îl reprezintă confiscarea în anul 1899, de către poliţie, a cărtii Studies in the Psychology of sex scoasă de Havelock Ellis, în care se făceau referiri la masturbaţie, heterosexualitate şi homosexualitate, dorinţa sexuală, orgasm, impotenţă la bărbaţi şi frigiditate la femeie etc.

Cu toate aceste preocupări ale victorialismului, activitatea homosexuală şi promiscuitatea erau la ordinea zilei, iar făţărnicia, prefăcătoria, falsitatea erau aproape o regulă în comportamentul indivizilor.

Sexualitateaîn epoca contemporană

La începutul secolului XX au loc mari evenimente economice, politice şi sociale. Declanşarea primului război mondial are reflecţie şi în comportamentul social privind sexualitatea şi relaţiile sexuale. Femeia capătă drept de vot prin constituţie. Ea participă activ la dezvoltarea economică şi este implicată în politică. în această perioadă istorică, privitor la relaţiile intime, un rol important îl au preocupările lui Sigmund Freud (1856—1939), psihiatru austriac. El a studiat rolul sexualităţii în viaţă şi în artă, al visurilor şi al impulsurilor de autoafirmare. Dintre publicaţiile sale menţionăm „Trei eseuri asupra teoriei sexualităţir prin care reinstaurează relaţiile sexuale ca factor major în activitatea umană.Contemporaneitatea se caracterizează de la început şi se menţine în continuare prin neiinişte sexuală şi activitate sexuală intensă.

Progresele realizate pe toate planurile se reflectă şi asupra sexualităţii din punct de vedere al concepţiei. Educaţia sexuală a tinerilor şi, în unele cazuri, a adulţilor devine o preocupare deosebită. Apar în acest scop nenumărate reviste, cărţi şi instituţii. Prima carte care neutralizează dogma în victorialism este Căsătoria ideală (1926) scrisă de Theodor Van de Velde. El prezintă deschis şi curajos toate aspectele legate de activitatea sexuală punându-se accent şi pe tehnici convenabile de realizare a relaţiilor sexuale. Cea mai completă sursă de informaţii privind sexologia, o reprezintă cărtile: „Conduita sexuală a bărbatului” (1945) şi „Conduita sexuală a femeii” (1948) scrise de Alfred Charles Kinsey.

Preocuparea pentru educaţia sexuală a copiilor şi adolescenţilor a devenit o necesitate. S-au introdus în şcoli programe de sexualitate, mai puţin în România. Rolul lor este de a-i informa pe tineri despre ce nu este bine şi despre ce este bine în relaţiile sexuale. Se lămuresc multe aspecte care i-ar putea conduce spre greşeli ce le-ar marca temporar sau pentru totdeauna personalitatea. Conduita sexuală a adultului depinde în mare parte de informaţiile culese în perioada adolescenţei.