Psihologul cu Blogul

Mulţi ştim că ai noştri copii vor moşteni din informaţia genetică a părinţilor. Ceea ce nu conştientizăm e faptul că dacă de pe o scară de la 1 la 10, părinţii se afla la 7 din punct de vedere al intelectului şi al cunoştinţelor dobândite până la conceperea pruncului, acesta după naştere, primeşte locul 5 cu potenţialul ridicat cu până la 1/2 din coeficientul părinţilor! Cu alte cuvinte spus, dacă mama are IQ de 105, tatăl are IQ de 110, copilul se va naşte cu IQ aproximativ 70, dar potenţialul său fiind plasat mult peste cel al părinţilor adică undeva pe la 140 în cazul prezentat! Ceva paradoxal dacă e să analizăm obiectiv ceea ce în lume există din punct de vedere al intelectului. Totuşi, pentru această suprimare a intelectului bebeluşilor avem 2 vinovaţi, părinţii şi societatea. Cei doi vinovaţi sunt legaţi într-o ordine , părinţii fiind cei care sunt subliniaţi ca fiind primii în această ordine!

Cum să avem copii inteligenţi!

În medie copii deprind tot ceea ce le este oferit de la părinţi, iar genetic vorbind, ei primesc informaţii de la părinţi cu privire la experienţa vieţi lor, ceea ce conferă o soluţionare corectă şi firească atunci când la maturitate copilul va fi pus într-o situaţie asemănătoare trăită de părinţi. Vorba veche “esti exact ca părinţii tăi” e una care se cunoaşte dar nu se mai bagă în seamă! Când naşti un copil şi vrei ca el să nu fie ca tine, e deajuns să îl dai altor părinţi să îl crească! Nu doreşti acest lucru, atunci ţine cont de faptul că viaţa lui va se va ridica la nivelul maxim sau la nivelul superior către care de la naştere s-a ales natural, firesc fără un prea mare efort!

Cum să ne educăm copii!

Educaţia cuprinsă între cei 7 ani de-acasă este importantă atunci când pregătim copilul pentru viaţa socială, viaţa care presupune contactul direct, fără ajutorul părinţilor, cu ceilalţi oameni de pe pământ! De asta avem la dispoziţie “7 ani, acasă” pentru că că cifra 7 defapt e simbolică, dar important e să îi fixăm copilului principalele informaţii, asta nu înseamnă că trebuie să îl obligăm! Să tratăm copilul ca pe un adult, să îl tratăm ca pe un om, şi să îi oferim de mic posibilitatea de a alege e ca şi cum i-am prezenta valoarea principală a omului, ceea ce o viaţă se zbate să nu îi suprime careva acest fapt, şi anume libertatea! Un copil crescut îi libertate va şti să aleagă, va sti să trăiască asa cum îşi doreşte.

Copii şi înclinaţiile artistice!

Toţi copii au înclinaţii spre arta. Spre arta care noi o cunoaştem şi o adoptăm, o acceptăm şi o folosim. Dar sunt excepţii, sunt copii care au înclinaţii spre arte pe care noi nu le cunoaştem, nu le acceptăm şi nu le folosim. Ca pianist să naşti un copil care face castele de nisip şi nu are “ureche muzicală” ci simţ artistic şi dragoste faţă de nisip, e ceva fatal la prima vedre, dar de acceptat dacă privim viaţa lui ca fiind a lui şi nu a noastră!

Să naştem un copil?!

În doi, depunem efortul, copilul e uşor de conceput, o dragoste aduce un copil pe lume. După naştere, acomodarea părinţilor are nevoie de puţin timp, după o perioadă se simt eforturile lor, după o perioadă se simt implicările lor în viaţa copilului! Să îi arăţi copilului, chiar dacă tu ca adult eşti implicat, că el deţine controlul, şi să te asiguri că este atent la ceea ce îi arăţi tu, nu cu scopul de a-l învăţa ci cu scopul de a-i arăta şi atât, creezi din copilul tău un adevărat “om care îşi trăieşte viaţa prin experimentare şi prin autocultivare”.

Nu suprima copilul cu ceea ce tu nu ai făcut în viaţă, nici el nu va face, iar dacă o va face, e alegerea lui nu a ta! Viaţa copilului tău e a lui, nu a ta! Tu ca părinte eşti cel care întinde covorul roşu în faţa lui, înainte ca el să vină, esti cel care strânge covorul în urma sa. Drumul lui este înainte, este o continuare a drumului tău, el nu se va întoarce şi nu trebuie să se întoarcă acolo unde tu nu ai rezolvat viaţa ta!