Psihologul cu Blogul

O problema suparatoare de actualitate

Nu-l puteţi vedea, nici mirosi, nici gusta şi nici atinge . Zgomotul, năpasta vieţii urbane de azi poluează acum şi zonele rurale.

Un naturalist american care a petrecut aproape 16 ani făcând înregistrări de sunete din natură a constatat că munca sa este tot mai grea în 1984 el a studiat 21 de locuri liniştite din statul Washington, USA unde timp de 15 min sau mai mult nu era zgomot. După 5 ani, mai rămăseseră doar 5 locuri de acest gen.

Multor locuitori ai lumii le este extrem de greu să găsească 3 locuri în care să nu fie zgomot. În Japonia, un raport naţional pe anul 1991 a arătat că zgomotul a stat la baza mai multor plîngeri decît orice altă formă de poluare. Întra-devar, ziarul londonez “THE TIMES” prezintă pe bună dreptate zgomotul drept “cel mai mare flagel al vieţii contemporane”. De lătratul enervant al unui caine care nu se mai opreşte la muzica stridentă de la aparatul stereo al unui vecin sau la sunetul asurzitor al unei alarme antifurt pentru maşină sau al unui radio din masină, zgomotul a devenit un lucru obişnuit. Totusi, poluarea fonică nu este ceva nou. Ea are o istorie lungă!

NU ESTE O PROBLEMĂ NOUĂ

Pentru a evita aglomerarea traficului, Iuliu Cezar a interzis în centrul Romei circulaţia vehicolelor cu roţi în timpul zilei. Din nefericire pentru el şi pentru cetăţenii săi romani acest decret a creat o imensă poluare fonica pe timpul nopţi, din cauza “roţilor de lemn sau a celor cu talpă de fier de la caruţe care hodorogeau pe pietrele din pavaj “. Dupa mai bine de un secol, poetul Juvenal sa plîns că zgomotul i-a condamnat pe romani la o insomnie permanentă.

În sec al XVI-lea, Londra, capitala Angliei, devenise o metropolă care fremăta de activitate “Primul lucru care trebuie să îi fi izbit pe majoritatea vizitatorilor era gălăgia: zăngănitul şi ciocănitul de la 1000 de ateliere, huruitul şi scârţâitul roţilor de la căruţe, mugetul vacilor care erau duse la piaţă, strigătele răguşite ale vânzătorilor ambulanţi care îşi făceau reclamă la mărfuri “.

În sec al XVIII-lea a început revoluţia industrială. Acum au început să se vadă care erau consecinţele zgomotului mecanic, întrucât muncitori din fabrici aveau probleme cu auzul. Însă chiar şi locuitori oraşelor care nu locuiau în apropierea fabricilor se plângeau că sufereau de tot mai multe tulburări ale auzului. Istoricul Thomas Carlyle s-a refugiat într-o “încăpere departe de zgomotul străzii ” , aflată pe acoperişul casei lui din Londra, ca să nu mai audă cântatul cocoşilor, pianul vecinilor şi traficul pe străzile din apropiere. The Times spune :”n-a mers”. De ce? “El a fost înnebunit apoi de o serie de zgomote, printre care sirenele vapoarelor şi cele ale locomotivelor!”.

UN POLUANT ACTUAL, FOARTE RĂSPÂNDIT

În prezent, cei care protestează împotriva zgomotului au în vedere îndeosebi aeroporturile, întrucât liniile aerieze rezistă voiniceşte în faţa încercărilor de a elabora legi împotriva poluării fonice. Aeroportul din Manchester, Anglia, a impus aplicarea automată a unor amenzi de câte ori un Concorde supersonic decola de aici. A fost această măsură eficientă? Nu. Un căpitan de pe un Concorde a recunoscut că avionul făcea zgomot, însă, dacă ar decola cu o încărcătură de combustibil mai mică pentru a reduce nivelul zgomotului, nu ar mai ajunge fără escală până la Toronto sau New York.

La fel de diferită este problema prevenirii zgomotului produs de traficul rutier. De exemplu, în Germania, studiile dezvăluie că acest tip de poluare afecteaza 64% din populaţie. în plus, aceasta este o problemă care ia proporţii tot mai mari: potrivit rapoartelor, ea este de 1000 de ori mai mare decât înainte ca societatea să se motorizeze. Un raport din Grecia arată că “Atena este unul dintre cele mai zgomotoase oraşe din Europa, iar gălăgia este atât de infernală încât distruge sănătatea atenienilor”. În mod similar, Agenţia Japoneză pentru Mediu remarcă în legătura cu zgomotul traficului o tendinţă spre agravare, pe care o atribuie creşterii continue a numărului de autovehicule folosite. La viteze mici, motorul unei masini este sursa principală de zgomot, însă la viteze de peste 60 km/h cauciucurile sunt cele care fac cel mai mare zgomot.

În Marea Britanie, cele mai multe plângeri împotriva zgomotului sunt cele legate de zgomotul casnic. În 2006, Institutul Britanic pentru Sănătatea Mediului a remarcat o creştere de 27% a plângerilor împotriva unor vecini gălăgioşi. O purtătoare de cuvânt a Institutului a făcut următorul comentariu: “este greu de explicat. S-ar putea ca, din cauza vieţii agitate de la serviciu, oamenii să-şi dorească mai multă linişte şi pace acasă”. În cazul a două treimi din totalul plângerilor depuse în Marea Britanie pe parcursul anului 2007 era vorba despre muzica ascultată noaptea târziu, motoare de maşini, alarme şi claxoane zgomotoase. Însă ce s-a întâmplat cu cele 70% din victimele poluării fonice care nu îndrăznesc să depună plângere de teama represaliilor? Problema este cu adevarat foarte răspândită.

Ca urmare a faptului că problema supărătoare a zgomotului ia amploare, agenţiile care au ca obiectiv protejarea mediului, fac presiuni pentru a se adopta unele legi care să limiteze poluarea fonică. De exemplu, in Statele Unite, unele comunităţi au adoptat nişte reglementări locale pentru a limita utilizarea uneltelor mecanice pentru spaţiile verzi.În Marea Britanie, o nouă Lege împotriva zgomotului îi vizează pe vecinii gălăgioşi şi autorizează aplicarea pe loc a unor amenzi pentru nerespectarea programului de linişte între 23:00 şi 7:00. Autorităţile locale sunt împuternicite chiar şi să confişte echipamentul stereo care deranjează. Cu toate acestea, zgomotul persistă.

CE PUTEŢI FACE CÂND VĂ DERANJEAZĂ ZGOMOTUL

La sfârşitul unei zile istovitoare, cazi într-un somn adânc.Deodată, te trezeşte lătratul câinilor din vecini. Te întorci pe partea cealaltă, în speranţa că acest zgomot enervant va înceta peste puţin timp. Dar dacă nu se opreşte. Câinii latră fără încetare. Iritat, frustrat că nu poţi dormi, acum, treaz de-a binelea, te întrebi cum pot suporta vecinii tăi un asemenea tărăboi.

Măsura în care oamenii suportă zgomotul variază foarte mult de la caz la caz. Pe membrii personalului unui aeroport care locuiesc în apropierea unei piste îi deranjează mai putin zgomotul produs de avioane decat cel al căror loc de muncă nu are nici o legătura cu avioanele. Gospodina care foloseste un robot de bucătărie suportă mai usor zgomotul produs de acesta decât persoana din camera alăturată care încearcă să citească o carte sau care se uita la televizor.

Modul în care este definită poluarea fonică variază de la ţară la ţară. În Mexic este considerat a fi zgomot “orice sunet nedorit care îi irită pe oameni sau care le cauzează prejudecăţi”. În Noua Zeelandă se consideră că zgomotul depăşeşte limitele acceptate atunci când “acel tip de zgomot constituie în mod nerezonabil o piedică în calea păcii, a liniştii şi a confortului oricărei persoane”.

Numele a doi oameni de ştiinţă renumiăi, Alexander Graham Bell, inventatorul telefonului, şi Heinrich Hertz, fizician german, sunt strâns legate de măsurarea sunetului. Belii sau mult mai cunoscuţii decibeli (o zecime dintr-un bell) măsoară intensitatea relativă a sunetului, în timp ce hertzii măsoară înălţimea, sau frecvenţa, sunetului. Când se măsoară zgomotul, rapoartele menţionează, în general, nivelul decibelilor pe care îi are sunetul.

Dar cine stabileşte cât de supărător este un sunet? Chiar tu, ascultatorul! “Pentru evaluarea unui zgomot supărător, urechea umană rămâne cel mai bun detector”, scrie ziarul londonez “THE INDEPENDENT”.

CONSECINŢELE ZGOMOTULUI

Întrucât urechea este “cel mai bun detector” de zgomot, în mod evident ea este şi organul cel mai mult supus riscului de a fi afectat. Dacă celulele nervoase sensibile ale urechii interne sunt distruse, atunci vă puteţi pierde auzul pentru totdeauna. Este adevărat, reacţia la sunetele puternice variază de la individ la individ. Însă expunerea de repetate ori la sunete a caror intensitate depăşeşte 80- 90 decibeli poate duce la pierderea treptată a auzului. Într-adevăr, cu cât nivelul zgomotului este mai mare, cu atât timpul pe care îl puteţi petrece zilnic în acel mediu fără să vă fie afectat auzul este mai mic.

Revista NEW SCIENTIST arată că în Franţa au fost vândute o mulţime de aparate stereo portabile care aveau un volum maxim de audiţie de 113 decibeli. Făcând referire la un studiu, revista preciza că “muzica rock ascultată timp de o ora la maximum la un aparat portabil cu compact disc depăşeşte valoarea de 100 de decibeli în cea mai mare parte a timpului şi ajunge la maxime de circa 127 decibeli.” Consecinţele zgomotului sunt şi mai grave în timpul concertelor live. Un anchetator i-a găsit în stare de inconstienţă pe unii spectatori îngrămădiţi lângă difuzoarele grupate la un loc. “Vederea îmi era înceţoşată, cavităţile organismului intraseră în rezonanţă cu bătăile chitarei bas, iar urechile mă dureau din cauza zgomotului”, povesteste acesta.

Ce consecinţe poate avea zgomotul asupra noastră? Un specialist declară: “Zgomotul constant , de la nivele moderate până la nivele ridicate, poate produce stres, oboseală şi iritabilitate”. “Când cineva este torturat de zgomot nu numai că devine nefericit, ci poate chiar să ajungă să fie dărâmat pe plan fizic şi psihic”, remarcă profesorul Gerald Fleischer, de la Universitatea din Giessen, Germania. Când zgomotul se adaugă altor situaţii stresante, acesta poate provoca depresie, precum şi boli de natură organică, cum ar fi cancerul, este de părere profesorul Makis Tsapogas.

Expunerea de lungă durată la zgomot ne poate afecta personalitatea. Când unii cercetatori i-au întrebat pe cei care fuseseră victime ale poluării fonice ce au simţit faţă de cei care erau răspunzători de zgomotul produs, aceştia au vorbit despre ură, răzbunare şi chiar omor. Pe de alta parte, cei care fac zgomot devin adesea agresivi atunci când sunt ţinta unor plângeri repetate. “Zgomotul îi face pe oameni să fie mai puţin altruişti şi generează agresiune şi ostilitate”, sustine unul dintre participanţii unei campanii antizgomot.

Majoritatea celor care au suferit din cauza poluarii fonice recunosc că, treptat, rezistă tot mai puţin la zgomot. Ei sunt de acord cu spusele unei femei ai cărei vecini gălăgioşi ascultau în permanenţă muzica la un volum ridicat: “Când eşti obligat să asculţi ceva ce nu vrei, te simţi dărâmat… Chiar şi atunci când zgomotul înceta, ne aşteptam să înceapă din nou.”

Aşadar, nu există nici o modalitate de a face faţă poluării fonice?

CE PUTETI FACE

Deoarece pretutindeni există zgomot, mulţi oameni pur şi simplu nu-şi dau seama când îi deranjează pe alţii. Dacă ar şti, în mod sigur unii dintre ei nu şi-ar mai continua activitatile supărătoare. Din acest motiv, dacă îl abordaţi în mod prietenos pe vecinul gălăgios, aţi putea obţine rezultate bune. Un bărbat s-a înfuriat când a auzit că vecinii săi au facut reclamaţie la poliţie pentru că făcea gălăgie. El a spus: “Credeam că, dacă îi deranjează zgomotul, vin direct la mine.” O mamă care a organizat o petrecere pentru mai multi copii şi-a exprimat uimirea când un agent de poliţie a venit să facă cercetări în legătură cu o reclamaţie împotriva zgomotului. “Aş fi vrut ca toţi cei care s-au plâns să fi ciocănit la uşă şi să-mi spună că îi necăjeam”, a declarat ea. Aşadar, nu este de mirare că un functionar britanic care se ocupa de sănătatea mediului a rămas uimit când a constatat că 80% din cei care au făcut reclamaţii împotriva zgomotului produs în locuinţe nu i-au rugat niciodată pe vecinii lor să facă mai puţină gălăgie.

Reţinerile pe care le au oamenii în ce priveşte faptul de a vorbi cu vecinii gălăgioşi denotă o lipsa de respect reciproc. “Am tot dreptul să ascult muzica mea preferată dacă am chef!” este răspunsul pe care ei se aşteaptă să-l audă şi pe care îl şi primesc de cele mai multe ori. Acestora le este teamă că o sugestie amabilă de a reduce volumul ar putea duce la o confruntare, în cazul în care vecinul gălăgios numeşte plângerea lor o impertinenţă. Ce reflectare tristă a societăţii actuale este aceasta! Cât de adevărată este declaraţia biblică conform căreia, în aceste “timpuri grele”, oamenii vor fi, în general, ‘iubitori de sine, aroganţi, neîmblânziţi şi obraznici’! - 2 Timotei 3:1-4.

Foarte mult contează modul în care victima îl abordează pe vecinul gălăgios. Revista Woman’s Weekly a oferit următoarea sugestie despre modul în care poate aplana o situaţie tensionată, dupa ce o plângere agresivă a generat de partea cealaltă mânie: “Cu multă căldură şi omenie aţi putea spune: ‘Uite, îmi pare rău; mi-a sărit muştarul, dar sunt atât de obosit când nu pot să dorm’, ceea ce va fi probabil suficient ca să vă împăcaţi cu [vecinii care îşi iau apărarea]“. Probabil că ei îşi vor muta bucuroşi echipamentul de amplificare de langă peretele comun şi vor reduce într-o oarecare măsură volumul muzicii.

Să fim realişti: merită să vă faceţi timp ca să rămâneţi în bune relaţii cu vecinii voştri. Unele autorităţi guvernamentale locale pun la dispoziţia publicului servicii de mediere pentru a-i împăca pe vecinii care se află în conflict. Avându-se în vedere ce sentimente ostile provoacă reclamaţiile făcute la poliţie, apelarea la un agent de poliţie trebuie considerată “absolut ultima soluţie”.

Dacă vă gândiţi să vă mutaţi într-o altă locuinţă, ar fi înţelept ca înainte de a încheia contractul să verificaţi de unde ar putea veni zgomote care v-ar putea deranja. Brokerii specializaţi în bunuri imobiliare recomandă să vă vizitaţi viitoarea locuinţă la diferite ore din zi pentru a face o verificare în legatură cu zgomotul. Aţi putea să-i întrebaţi pe vecini cum stau lucrurile în acest sens. Dacă întâmpinaîi probleme după ce vă mutaţi în noua voastră locuinţă, încercaţi să le rezolvaţi ca între vecini. În general, litigiile alimentează animozităţile.

Dar ce puteţi face dacă locuiţi într-un cartier zgomotos şi nu aveţi nici o posibilitate de a vă muta în altă parte? Sunteţi condamnaţi să suferiţi la nesfârşit? Nu neapărat.

CUM PUTEŢI OBŢINE PROTECŢIE CONTRA ZGOMOTULUI

Să vedem ce puteţi face ca să vă izolaţi locuinţa de zgomotul de afara. Verificaţi pereţii şi pardoseala pentru a vedea daca există găuri care pot fi astupate. Uitaţi-vă îndeosebi acolo unde se află prizele. Sunt ele bine montate?

De obicei, zgomotul intră în casă prin uşi şi ferestre. Montarea unui al doilea rând de geamuri la ferestre (geam dublu) poate reduce zgomotul. Chiar şi aplicarea unei benzi subţiri de termozit pe tocul uşii va face ca uşa să se închidă bine. Dacă veţi construi o verandă şi veţi pune o a doua uşă, vă veţi proteja încăperile în care locuiti de zgomotul supărător al traficului.

Deşi zgomotul produs de trafic se amplifică într-un ritm alarmant, constructorii de automobile realizează în permanenţă noi materiale şi metode pentru a reduce nivelul de zgomot din interiorul automobilului. Aţi putea să vă puneţi la maşină cauciucuri mai silenţioase. În multe ţări, în urma experienţelor făcute cu diferite tipuri de suprafete ale şoselelor, s-au obţinut unele produse ca “betonul şoptitor”, în care o parte din piatra concasată pentru beton este lăsată la suprafaţă şi, ca urmare, nu se face decat un contact aleator între cauciuc şi acest tip de piatră. Se spune că, dacă se utilizează această suprafaţă, nivelul zgomotului se reduce cu până la doi decibeli în cazul maşinilor uşoare şi un decibel în cazul camioanelor grele. Deşi această reducere nu pare prea semnificativa, o scadere, în medie, cu trei decibeli echivalează cu o reducere de până la jumătate a zgomotului produs de trafic!

În prezent, constructorii de drumuri proiectează şosele care să fie ascunse de balustrade sau diguri de pământ, ceea ce reduce mult zgomotul Chiar şi atunci când nu este spaţiu pentru aşa ceva, locuinţele din apropierea şoselelor sunt protejate de zgomotul nedorit cu ajutorul unor parapete special concepute, cum este de pildă cel din estul Londrei, realizat din împletituri de nuiele de salcie şi plante veşnic verzi.

În unele locuri, cum ar fi birourile, poate fi utilă mascarea sunetelor care deranjeaza cu aşa numitul zgomot alb - de exemplu, aer suflat cu viteză constantă sau cu viteză mare. În Japonia au apărut pe piaţă piane mute. În loc să lovească coarda, ciocanelul activeaza un circuit electronic care produce nota în căştile celui care cântă la pian.

Oamenii de ştiinţă au petrecut deja mult timp efectuând cercetări în legătură cu producerea a ceea ce numesc ei antizgomot. În esenţă, aceasta constă în utilizarea unei alte surse de sunet care produce vibraţii ce anuleaza efectele zgomotului. Bineînţeles, aceasta înseamnă un echipament suplimentar şi cheltuieli în plus şi nu înlătură în realitate cauza problemei. “Până când oamenii nu încep să considere zgomotul un gunoi sonor, antizgomotul este, probabil, singura soluţie pentru a beneficia de o clipa de tăcere”, remarcă U.S. News & World Report. Poate că aşa stau lucrurile, dar este tacerea antidotul la poluare fonică?

Există cu adevărat o perspectivă de pace şi linişte pentru locuinţa voastră şi pentru cartierul vostru?