Psihologia banilor
Valorificarea a fost inventată cu mult înainte să începem noi azi să ne plângem că banii nu ne mai ajung şi totuşi un aspect foarte important s-a pierdut uşor uşor chiar cu puţin după inventarea acestei valorificări cu bani. Mă refer la faptul că ceea ce cumperi cu bani nu are valoarea absolută dictată de aceste “hârtii cu valoare”.
De exemplu , să ne întoarcem la rural, unde schimburile se fac chiar şi cu existenţa banilor, în zilele noastre, imaginaţi-vă că aceste schimburi sunt bază, că ele existau atunci când banul nu exista!
Religia, biblia, credinţa, spune astfel: într-una din întâmplările din viaţa lui Iisus, acesta spune “să dăm cezarului ce-i al cezarului, şi domnului ce-i al Lui” şi vorbele acestea au venit atunci când trebuiau sa plătească bir romanilor, iar Iisus când a luat banul şi s-a uitat la el, a vazut chipul lui cezar pe o parte, şi coroana simbolizând puterea lui, pe cealaltă parte. Acum situaţia e la fel, pe bani este reprezentat cel ce ne controlează, ei sunt o istorie, o istorie a celor ce ne controlează cu ajutorul lor! Nu învinuiţi pentru asta pe nimeni, pentru că cei responsabili noi nu îi avem cunoscuţi!
“Nu am bani” e o vorbă atât de des întâlnită şi în urma ei sunt întâmplări şi poveşti ce îţi cutremură sufletul numai să le ştii! În lipsa acestei metode de cumpărare, viaţa ar fi exact aşa cum ne dorim!
Am sau nu nevoie de bani?
Atunci când banii devin prioritari e ca şi cum fără ei nu poţi face nimic, totuşi să nu uităm de lucrurile pe care banii nu le pot cumpăra! Sufletul! Poate unii se mint şi spun că şi acesta se poate cumpăra! Eu vă spun să nu confundăm sufletul cu mintea! Sunt două diferite, care se manifestă în acelaşi timp! Pentru coaja noastră (trupul) există banul, pentru sufletul nostru ( noi cei cu adevarat ) banul nu există! Atâta timp cât controlăm acest aspect , viaţa e mai uşor de trăit, şi fericirea e mai uşor de deprins şi de simţit!
Cum pot trăi fără bani?
Cine are nevoie de bani? Ăla eu, ăla eu ăla eu … Cine nu are nevoie de bani? Linişte …
Aşa se întâmplă, ăştia suntem! Avem în faţa ochilor viaţa noastră plină de toate problemele şi de toate neajunsurile, avem răspunsul şi totuşi refuzăm să recunoaştem că şi rezolvarea e tot la îndemâna noastră. Credeţi că dacă am renunţa la bani, asta ar însemna o decădere pentru omenire sau o evoluţie? Banii cumpără doar dacă noi vrem să plătim cu ei sau să fim plătiţi cu ei!
Un prieten îmi spunea ca el îşi doreşte de foarte mult timp un aparat foto care costă vreo 20 de milioane şi că nu îşi permite să îşi cumpere unul, şi eu l-am întrebat de ce îşi doreşte atât de mult banii ăştia şi nu îşi doreşte aparatul, în sinea lui prioritar fiind să facă rost de bani nu de aparat, şi răspunsul a venit foarte direct, pentru că doar cu banii aceia îl pot cumpăra! Nu! Nu este adevarat, şi aşa ceva se întâmplă peste tot!
Când dorinţele noastre sunt acoperite de necesitatea de a avea bani pentru a le împlini, acele dorinţe se pierd, devin secunde, primare fiind necesităţile de a avea bani, şi de aici vorba veche că banii nu aduc fericirea, pentru că ei o ţin în spate, fericirea şi cu banii sunt 2 lucruri diferite!
Să nu confundăm totuşi faptul că atunci când ai bani, poţi face multe, mai uşor! Important e atunci când îi ai, ce faci cu ei, dar nu e important sa ţii doreşti! Pentru că rămîi cu dorinţa şi după ce îi vei avea , ei nu vor fi atat de extraordinari precum îţi imaginai când nu îi aveai!
Psihologia banilor crează o hartă a funcţionalităţilor, şi aflăm că banii sunt o unealtă cu care sunte supuşi! Deci libertatea înseamna să nu ne folosim de aşa ceva! Pentru final propun:
Cum ar fi dacă … nu ar exista banii?



August 10th, 2008 la ora 11:24 pm
Banii sunt bani, există, deci te conformezi, mai grav e că unii fac tot răul din lume pentru ei. Fiecare înțelege ce vrea din ei și citinduți articolul mi-am dat seama că nu ai scăpare, faci ce vrei pentru ei și acum te întreb, tu faci bani pentru a oferi ceva bun în schimb sau î-ți faci bine ție făcând bani?
August 11th, 2008 la ora 8:53 am
nu am scăpare!
Mă bucur că există unii care au scăpare!
Banii la mine sună aşa! Există şi atât! Asta ai spus şi tu, dar cum dragă prietene, tu pentru tine eşti singurul iar restul habar nu au pe ce lume sunt, nu am cum să te fac să vezi ceva! Este experienţa ta, şi o apreciez!
Eu îmi doresc să am toţi banii din lume, îmi doresc să fac ceva astfel încât să fiu plătit cu toţi banii din lume, şi omenirea tot datoare să-mi fie, şi ghici de ce, pentru că vreau să le iau toţi banii, şi ghici de ce, cu banii nu vei reuşi nici o dată să cumperi ce ofer eu!
Acum imagineazăţi ce e acel lucru!!!
Şi apropo, începe o dată să accepţi ca nu eşti un sfânt şi că nu ai 3 coaie, toţi suntem la fel, şi dacă asta te sperie, eu zic ca eşti un copil care plânge şi stă speriat, într-un colţ întunecat al unui corp de om mare!
August 11th, 2008 la ora 11:16 am
Dacă-ți dorești toți banii din lume, prietene, nu ai nicio viață iar realitatea pentru tine reprezintă un compot al frustrărilor :))