Despre atacurile de panica

Oricând putem fi surprinşi de această stare, atacul de panică fiind un sentiment de nelinişte pe care îl putem depista fie când ne trezim, într-o conversaţie, în drum spre casă, spre servici, sau chiar făcând ceea ce facem zi de zi. E metoda psihicului de a ne transmite un mesaj destul de clar, pe care el îl “priveşte” pozitiv, şi aşa îl transmite, dar mintea noastră obsedată de a controla ambiţios fără să facă schimbări, îl clasează negativ, astfel atacul de panică, este o teamă, fizic fiind însoţit de mai multe simptome, manifestate multiplu (aproximativ câte 3-4 deodata):

• bătăi accelerate şi neregulate, ale inimii
• insufiecienţă respiratorie, stare de sufocare
• senzaţia de presiune în piept, disconfort sau chiar durere
• contracţii necontrolate ale muşchilor membrelor
• transpiraţie excesivă
• senzaţia de răcire a abdomenului (ca şi cum ar fi gheaţă în stomac)
• frisoane sau percepţie a căldurii în exces sau a frigului
• senzaţie de leşin, ameţeli, pierderea echilibrului fizic
• tremurături
• furnicături

Ar mai fi şi altele, dar din relatări ale persoanelor care au suferit atacuri de panică, acestea sunt simptome generale, iar psiho terapeuţii spun că dacă cel puţin patru dintre acestea sunt resimţite sigur s-a manifestat în organism, un atac de panică.

În principiu această manifestare e o stare ce se manifestă fizic şi psihic. Gânduri asociate cu atacul de panică ar fi frica de moarte şi frica de a nu pierde controlul, de a nu înnebuni. E clar că o frică este insuportabilă atunci când ea apare, şi categoric se resimte fizic puternic această manifestare. Frica de a nu muri surfine în urma percepţiei creşterii bătăilor inimii, apariţia insuficienţei respiratorii, ca drept urmare aceast sentiment atrage gândul către moarte. În general starea se îmbunătăţeşte dacă persoana începe să conştientizeze că atacul de panică nu îi aduce moarte, şi chiar senzaţiile sunt doar o falsă manifestare mai mult indusă de psihic, fizicului, ce cu calm şi relaxare, poate fi trecută pe planul “a fost şi a trecut”.

Cum ne manifestăm după un prim sau repetat atac de panică?

Recunoaşterea simptomelor este un punct ce ne formează spre o modificare a comportamentului, activităţii noastre, a deciziilor, fiind deschis un orizont bazat pe protejare, necesitatea de a prevedea, de a nu se mai întâmpla, de a repara, de a trata etc. În mare parte apar destul de proeminent frici legate de situaţiile când s-a manifestat atacul de panică, se vor lua măsuri de genul “nu mai merg singur pe stradă” sau “nu merg cu mijloace de transport unde este aglomeraţie” etc. Modificările survenite din atacurile de panică, nu repară starea psihică, ci o îmbropbodeşte cu o complexitate ce ne afectează mai mult percepţia clară a situaţiei, eventual mesajul transmis de sufletul nostru pentru a ne proteja viaţa.

Frica reapariţiei atacurilor de panică, îngrijorarea pentru posibilele complicaţii, consultarea excesivă a medicilor, căutarea de răspunsuri, sunt câteva simptome ce urmează trăirii atacurilor de panică.

De unde provin atacurile de panică?

Copilăria e punctul de unde se trag majoritatea cauzelor atacurilor de panică, fie persoana cu această problemă, a avut o copilărie alături de nişte părinţi prea protectori, sufocanţi, prea critici si exageraţi în faţa comportamentului copiilor, fie există manifestarea unei hiperdependeţe în relaţiile din viaţa lor sau teama de autoritate. Deci, atacul de panică apare pe fondul unei frici inconştiente, instalată şi localizată în suflet, cu care trăim poate o viaţă, ne obişnuim cu ea, şi desigur nu îi dăm nici o importanţă decât atunci când sufletul “spune GATA” şi fizicul nostru nu poate decât să refuze dorinţa sufletului, până când decidem să echilibrăm situaţia şi să aducem pacea şi liniştea în noi. În copilărie, este vorba despre frica de nou, de situaţii în care se schimbă planul de desfăşurare a activităţii, şi suntem nevoiţi să ne schimbăm şi noi, sau să ne adaptăm, poate fi vorba de lipsa unei senzaţii de protecţie, sufieciente cât să ne mulţumească sufletul, lipsa siguranţei sau a încrederii în cei apropiaţi. În urma acestor frici neprocesate conştient în copilărie, pot apărea atacurile de panică.

Poate un aspect mai relevant, ar fi faptul că aceste temeri din copilărie sunt acoperite deseori cu un sentiment de furie, pentru că atunci nu puteam şti ce este teama şi nu o puteam gestiona cum trebuie, dar furia o înţelegeam şi o puteam manifesta mai uşor, aşadar automat am făcut o transpunere a fricii în furie, şi acum că am descoperit asta, ştim că se poate, atunci s-a putut, şi categoric pentru a “rezolva” atacurile de panică, trebuie făcut la fel, dar furia trebuie înlocuită cu altceva, mai pozitiv şi mai benefic pentru noi! Această transpunere din trecut, a fricii în furie, acum în prezent poate fi cauza sentimentului de neacceptare a unei situaţii trecute, prezenţa diferitelor critici ce le atribuim faptelor si atitudinilor unor persoane din trecut, sau poate chiar nouă.

Ce să facem dacă avem o teamă?

Reţinem deci că atacurile de panică au pentru noi un mesaj la nivel de psihic din partea sufletului, el este un mesaj pozitiv ce ne ajută în urma luării lui în considerare, să avem o viaţă mai bună, rezolvând problema ce a cauzat această manifestare. Sedinţe la psiholog, pot rezolva această problema, prin procedee din analiză existenţială, din analiza tranzacţională sau din psihologia cognitiv-comportamentală terapeutul şi clientul pot aborda împreuna discomfortul resimit de acesta în atacul de panică, pentru a-l elimina, iar pentru aceste şedinţe unii psihologi se pronunţă că doar 6 sedinţe sunt suficiente pentru a rezolva problema atacurilor de panica.

(2 voturi, cota: 10 din 10)

Din aceeaşi categorie:

Tag-uri: atac de panica, atacul de panica, atacuri de panica, copilarie, despre frici, despre gandire, despre psihic, despre suflet, despre viata, frica, insuficienta respiratorie, psihologie, sufletul, teama