Un joc aplicat copiilor!

Am dorit prima dată să vă prezint un joc, e unul mai special, nu ca “subiect” ci din punct de vedere al publicului ţintă. Autorul propabil când l-a făcut, era plăcut impresionat de reacţiile prietenilor şi cunoscuţilor, şi probabil nu s-a gândit că acest joc va circula pe internet şi va face “valuri” sau poate s-a gândit!

Pe scurt!

Ăsta e jocul:

Aici sunt videoclipuri de pe Youtube cu experienţele altora cu acest joc:

Dacă urmăriţi mai multe, sau mai departe de ceea ce am prezentat eu aici, veţi găsi copii ce au jucat acest “funny game”, puşi de părinţi, fraţi, surori, prieteni etc etc.

Să-mi spune-ţi voi ce părere aveţi de aplicabilitatea acestui joc, cum reacţionează părinţii când vine vorba de cu ce anume se joacă copii lor, şi cum anume încurajăm “agravarea dezabilităţilor emoţionale” în loc să avem grijă să reducem “incapacitatea de exprimare ” emoţională a copiilor noştri, emoţiile fiind un pas important în dezvoltarea individuală, pe plan social dar şi pe plan personal!

Emoţiile şi fobiile

Categoric cunoaştem destule fobii, la adulţi şi din ce în ce mai frecvent la copii. Ele sunt rezultatul unui tratament aplicat fie din exterior fie din interior, individului ce are o fobie sau mai multe. În cazul factorilor externi, ei există se manifestă, necontrolat sau controlat, dar lipsa sau incapacitatea de înţelegere sau percepţie a fenomenelor, se întorc în interior ca un gol, o lipsă, o frică, o nepotrivire, ca într-un puzzle uriaş unde un grup de piese asemănătoare au fost puse greşit. În ansamblu (mergând tot pe eemplul puzzle-ului), individul pare neatins de fobii, pentru că fiinţa umană e un puzzle uriaş ce la un cadru întreg, prea puţin se observă amănuntele mici ce îl formează. Atunci când ne naştem primim o cutie de piese pentru acest puzzle, unele de la părinţi, altele de la bunici, altele din “altă parte”, imediat ce exlorăm lumea, pe zi ce trece adăugăm în cutia vieţii noastre, alte piese, pe care urmează să le potrivim pe puzzle. Avantajul sau secretul în această manifestare umană e că nu avem un tipar de urmat, putem doar atribui tipare, dar intervenind valorile individuale cum ar fi personalitatea şi capacitaţile cognitive, puzzleul devine ceea ce noi vrem sa devină.

Fobiile sunt deci, piese din puzzle puse greşit din cauza asemănării cu piesele înlocuite. Aşadar …

Cum scăpăm de fobii?

Fiecare manifestare din prezent are o legătură în trecut. Ceea ce suntem azi e datorat trecutului. Pentru a scăpa de o fobie nu trebuie decât să aflăm de unde se trage ea, care a fost momentul ce a stârnit acea fobie. Cu cât a trecut mai mult timp de atunci, cu atât fenomenul e bine conturat în tiparul individual, dar nu e imposibil de modificat. Trebuie să căutăm piesa potrivită pentru a înlocui fobia de acum, şi, în urma procedeului, vom pune piesa fobiei, în trecut acolo unde s-a format, nefiind necesară acum în prezent, acum în viaţa ce o trăim în secunda de faţă. Acea bine conturare de care am vorbit, o putem controla prin recunoaşterea în orice moment a schimbării ce am făcut-o. Nu vom putea scăpa de o fobie, pur şi simplu ignorând-o, nu putem face asta dacă ea face parte din viaţa noastră de acum, dar o putem înţelege şi asta prin încercarea noastră de a ne autodescoperi, totul aflându-se în interiorul nostru, în mintea noastră, şi ca o cale de scăpare pentru orice criză fobică vream să vă spun că …

Sufletul nu cunoaşte fobiile

O mică schemă pentru a înţelege ce fac şi cum acţionează fobiile, împărâită pe două flancuri, material şi spiritual. Să privim cu atenţie :

• Material - minte - gândire - cunoaştere (cognitiv) - manifestare (mişcare,activitate) - înţelegere la nivel de percepţii
• Spiritual - suflet - simţuri - energie spirituală - cunoaşterea universală - lumina - înţelegerea la nivel de simţuri

După cum am prezentat cele două planuri, putem deschide subiectul în forma următoare

Sufletul cu simţuri - Mintea cu percepţiile

Avem o legătură între minte şi suflet, ea fiind dată de raportul dintre percepţii şi simţuri. La nivel senzorial percepţiile sunt rezultatul acţiunuii unui stimul sau a mai multora, asupra simţurilor. Ştiinţa încă descoperă nivele de percepţie, dar cele deja prea cunoscute sunt 5: vederea, auzul, gustul, mirosul şi tactilul (pielea). Prin aceste 5 nivele, organismul uman reuşeşte să descopere, să înţeleagă şi să trăiască viaţa.

Există şi un raport de verificare între acestea 5, când percepţiile sunt neclare sau neînţelese ele sunt verificate pe rând cu toate simţurile. E ca atunci când ai o farfurie plină cu un lichid ce seamănă cu apa, dar nu ştii sigur dacă e apă sau altceva; miroşi, te uiţi, guşti etc. Astfel experienţele de viaţă se conturează bine, cu o înţelegere a fenomenului trăit, şi cu o stocare a informaţiilor cât mai clară.

În acest raport apar lipsuri, de aici se trag toate “problemele noastre”, când o verificare nu a trecut prin toate simţurile, informaţia dobândită este stocată în memorie dar asta va afecta percepţiile viitoare, pentru că creierul uman are capacitatea de a reproduce instantaneu ceea ce are în memorie (practic asta înseamnă memoria). O fobie, este rezultatul unui tratament aplicat de noi sau din exterior, iar în urma verificării nu am trecut fenomenul prin toate simţurile, undeva, şi poate locul cel mai important, fenomenul trăit să transformat în fobie, tocmai, o lipsă a înţelegerii, a percepţiei respectivului factor acţionat.

Oricum am clasifica fobiile, o putem face simplu după cele 5 nivele, pentru că astfel vom afla eact zona de unde trebuie să reluăm verificarea pentru a scăpa de vobie. Da, cum aţi înţeles, pentru a rezolva problema fobiilor trebuie să trăim acea fobie dar să o percepem cu simţurile ce paradoal credem că le afectează.

Exemplu: Cea mai răspândită fobie, des întâlnită la copii dar şi la unii adulţi, este frica de întuneric, ce se manifestă prin dorinţa de a sta în lumină, pe fondul diferitelor motivaţii atribuite întunericului. E clar că întunericul îl poate observa doar ochiul, lipsa luminii, nici un alt simţ nu îl poate observa. În eperimentul cu întunericul, majoritatea copiilor au ţinut morţiş să încerce dar să fie cineva alături. Asta denotă neîncrederea în simţul afectat, şi totodată recunoaşterea acestei neîncrederi apoi combinată cu încrederea în simţurile altcuiva, recunoaşterea fricii de întuneric, combinată cu dorinţa de a fi ajutat de a trece peste, apoi intervine factorul decisiv, o întrebare ce devine foarte rapid o confruntare interioară, şi care sună ceva de genu: ce sunt eu în întuneric?

Exemplul de mai sus, nu poate fi considerat relevant ca experiment, dacă îl aplicăm o dată şi dacă rezultatele nu sunt observate cât mai eficient posibil. Putem însă reţine un lucru, că copii în general îşi suprimă anumite simţuri, fie singuri fie “cu ajutorul” părinţilor. Cert e că trebuie să avem grijă de simţuri pentru că ele ne dau percepţiile, iar o percepţie falsă ne poate creia un adevărat cosmar când vine vorba de legăturile ce se fac între percepţii. Tot acest sistem e un “lanţ al slăbiciunilor”, e ca un ghem de funii, toate într-un punct, iar rezolvând problemele mergem pe funii, bucată cu bucată să desfacem nodurile care noi singuri le-am făcut în trecut.

Aşadar avem acum şansa de a nu mai face “noduri” pe funiile vieţii, iar pe cele deja existente, să ne întoarcem pentru câteva momente, să eliberăm funiile de noduri!

(Nici un vot, deocamdată)

Din aceeaşi categorie:

Tag-uri: ce sunt fobiile, cum, cum sa, cum sa am o viata mai buna, cum sa gandim pozitiv, cum sa traiesc, despre copii, despre fobii, despre frica, despre frici, despre psihic, despre viata, emo, Explicatii, gandire pozitiva, incapacitatea, manifestare, metode de gandire, momente de gandire, percep, spirit si suflet, timpul, tratamente, viata perfecta, vizualizare