Cristescu Bogdan “psiholog pe blog” recomandă:
Viata pe strada!

Copiii, cum sună viaţa lor, puţin contează pentru mulţi, avem un sistem şi ei obligaţi trebuie să fie în el! Cei ce nu vor sistemul, inevitabil au construit altul, defapt tot un sistem! Diferenţa între ele e doar manipularea! Nu mai depune nimeni nici un efort pentru a menţine sistemul, e deajuns să facă ceea ce fac că restul sunt atenţi şi copie!
Copiii pe stradă copie! De la cei mai mari, de la cei care au văzut mai multe, de la cei a căror experienţă e mult peste a lor! Să faci ceea ce vezi, e mult mai bun decât să faci ceea ce ţi se spune! E ca şi cum te amăgeşti că alegerea îţi aparţine! Cei de pe stradă un singur lucru nu învaţă decât atunci când cu adevărat trebuie să aleagă, că viaţa nu se-nparte, iar dacă o dai parte-n parte, eşti pe stradă şi mereu vei avea nevoie de un al doilea spate!
Avem droguri, avem târfe, avem puşti care ţin în mână arme pe care nici nu le cunosc ci doar se joacă cu ele! Poate aşa prind experienţă, dar sistemul lor trăieşte în sistemul altora, când pe streadă eşti o minoritate, e ca şi cum ai privi evreii printre nemţi, trebuie să stai ascuns, trebuie să ai grijă de cine ai alături, trebuie, trebuie … Şi apare stresul, că mâine va fi altfel, va fi mai bine, va fi mai rău, maine poate nu contează, trăieşti clipa, ratezi şi în orice clipă te pui pe muchie, că neştiind de viitorul tău, normal nu ai ce pierde! Totuşi !
- Legalizaţi iarba! Şi muie garda!
- Legalizaţi iarba! Şi trăiţi-vă viaţa!
- Legalizaţi iarba! Şi trăiţi liberi!
- Legalizaţi iarba!
Din aceeaşi categorie:
Tag-uri: despre viata, legalizarea marijuanei




































